De-a lungul celor peste 15 ani experiență în tratamentul chirurgical al afecțiunilor acute și cronice ortopedice, perioadă în care am condus condus câteva mii de intervenții chirurgicale (din care peste 1500 de intervenții artroscopice) am auzit foarte des întrebări de genul: ”D-le doctor, este nevoie să fac artroscopie? O să doară? O să mă recuperez total?”
Întrebări firești, al căror răspuns trebuie să alunge anxietatea normală înainte de orice intervenție chirurgicală. Iată motivul pentru care în articolul de față îmi propun să vorbesc despre artroscopia de genunchi, pe înțelesul tuturor. Astfel, pacientul poate avea coordonatele generale ale desfășurării acestui tip de intervenție, știe la ce să se aștepte, cum decurg lucrurile și ce trebuie să facă post-operator.
Dar să o luăm cu începutul: ce este artroscopia?
Artroscopia este o procedura chirurgicală, minim invazivă, prin care o articulație (de aici și prefixul ”artro”) este vizualizată, folosindu-se o cameră foarte mică. Care este motivul acestui tip de intervenție? Culegerea de către medicul ortoped a unei imagini clare a interiorului genunchiului, ceea ce îl ajută să diagnosticheze și să trateze leziunile existente.
Artroscopia se realizează cu monitoare de înaltă definiție și camere video de înaltă rezoluție. Procedura debutează prin incizii mici la nivelul genunchiului. Chirurgul introduce artroscopul – o cameră de foarte mici dimensiuni – în articulația genunchiului pacientului. Imaginea colectată se trimite la un monitor de înaltă definiție, pe care se vizualizează, în detaliu, structurile din genunchi. Dacă se constată leziuni, rezolvarea acestora se face cu instrumente chirurgicale introduse prin alte incizii fine făcute în jurul genunchiului.
Beneficiile artroscopiei
În primul rând trebuie notat faptul că după artroscopie, recuperarea este mult mai rapidă comparativ cu operaţia clasică.
De asemenea, este minim invazivă, cicatricile sunt abia vizibile, spitalizarea este de doar câteva ore sau maxim o zi, iar complicaţiile sunt aproape absente. Dacă se respectă indicațiile ortopedului referitoare la efectuarea de kinetoterapie post-operator, recuperarea se face foarte bine și repede, iar reintegrarea este rapidă.
Când devine necesară efectuarea unei artroscopii de genunchi?
Există mai multe situații când devine necesară această intervenție:
- Leziuni de menisc, cum ar fi rupturile meniscale la nivelul genunchiului care apar frecvent nu numai la sportivi, ci și persoane active sau adulți activi;
- Rupturi ligamentare, cum ar fi rupturile de ligament încrucişat anterior (LIA), întâlnite mai ales la fotbalişti sau la cei care fac sporturi de pivotare cum ar fi handbaliştii, baschetbaliştii sau schiorii;
- Leziuni de cartilaj-corpi liberi articulari;
- Sinovite cronice;
- Artroze ale genunchiului;
- Îndepărtarea țesutului sinovial inflamat.
Cum se pregătește pacientul înainte de operație?
Înainte de intervenție chirurgul ortoped se va informa cu privire la toate medicamentele pe care le ia pacientul în prezent, deoarece există situații în care anumite tratamente trebuie suspendate. Apoi se vor face înainte de operație: un set de analize, o electrocardiogramă (EKG) și o radiografie pulmonară.
Majoritatea intervențiilor chirurgicale artroscopice la nivelul genunchiului necesită o spitalizare de scurtă durată de 1 sau 2 zile. În noaptea dinaintea operației nu se bea sau mănâncă nimic după orele 24.
Ce fel de anestezie este necesara?
Împreună cu medicul anestezist si ortoped se va decide ce tip de anestezie e mai potrivita și acceptabilă de către pacient. În timp ce anestezia locală amorțește doar genunchiul, cea regională amorțește pacientul sub talie, iar cea generală îl va adormi.
Efectuarea artroscopiei propriu-zise
Chirurgul ortoped va efectua 2 sau 3 mici incizii la nivelul genunchiului afectat. Astfel, se va diagnostica corect problema și, dacă este nevoie de tratament chirurgical, se vor introduce instrumente adecvate printr-o altă mică incizie. Procedura durează de obicei de la 30 – 90 minute, în funcție de leziune si de tratamentul necesar.
Cât de repede se poate relua activitatea după artroscopia de genunchi?
Atenționez că după efectuarea intervenției este obligatoriu să se urmeze indicațiile chirurgului ortoped pentru ca recuperarea să fie rapidă și completă. Activitățile se pot relua complet și rapid dacă programul de kinetoterapie va fi urmat cu sfințenie.
Pacienții vor să știe mai ales după cât timp de la intervenție pot șofa. Răspunsul este: în principiu la aproximativ 1-3 săptămâni, dar reluarea acestei activități se va face în funcție de mai mulți factori pe care specialistul îi coroborează.
Importanța programului de recuperare după artroscopie
Dupa artroscopia de genunchi va fi nevoie să se efectueze exerciții pentru recăpătarea mobilității genunchiului și a forței musculare, pe care îl recomand a fi făcut sub supravegherea unui kinetoterapeut!
Vreau să știți că recuperarea cu ajutorul kinetoterapiei este o etapă foarte importantă și contribuie la reinserția totală a pacientului în viața sa de dinainte. Îmi doresc ca toți pacienții să aibă disciplina necesară pentru a traversa această etapă, motiv pentru care nu obosesc să le explic de ce este importantă și de ce nu poate fi ”sărită” sau minimizată.
Printre exercițiile pe care kinetoterapeutul le decide post-artroscopie de genunchi se află: contracții ale mușchilor ischiogambieri (din partea posterioară a coapsei), contracția cvadricepsului, ridicarea piciorului din poziția “stând pe spate”, ridicarea piciorului din poziția “stând in picioare”, genuflexiuni parțiale, pași în față și laterali cu ajutorul unui scaun înalt de aproximativ 15 cm, etc.
Anvergura, durata și structura programului de exerciții vor fi decise ținându-se strict cont de afecțiunea și coordonatele medicale ale pacientului.
Cum mă pot găsi pacienții
Pentru consult/evaluare de specialitate/tratament/intervenție chirurgicală – 0726 282 654
https://www.facebook.com/drstefanescu
https://drstefanescu.ro/
artroscopie de genunchi
operatie menisc pret 2021
operatie menisc pret 2019
operatie menisc pret 2020
operatie artroscopie de genunchi pret
operatie genunchi pret
artroscopie de genunchi
pret artroscopie de genunchi medicover