- Ruptura de tendon rotulian: apariție
- Urmări
- Ruptura de tendon rotulian: cauze
- Simptome
- Tratament
1. Ruptura de tendon rotulian: apariție
Tendonul rotulian, prin acțiunea combinata cu mușchiul cvadriceps și tendonul cvadricipital realizează extensia genunchiului. Chiar dacă ruptura de tendon rotulian poate apărea practic la oricine, este mai frecventă la pacienții de vârsta a doua care practica sporturi ce implica alergarea și saltul.
2. Urmări
Ruptura de tendon rotulian este o afecțiune invalidantă! Este motivul pentru care necesită, de obicei, tratament chirurgical pentru restabilirea funcției genunchiului.
Rupturile de tendon patelar pot fi și parțiale, când tendonul este încă unitar, dar și complete, când acesta se prezintă că două bucăți separate. Atunci când tendonul este rupt complet, în articulația genunchiului nu mai are loc extensia. Cel mai frecvent, tendonul rotulian se rupe de la nivelul inserției pe rotulă și în timpul rupturii poate smulge o mică parte din polul inferior al acestui os.
Când ruptura de tendon rotulian este cauzata de o afecțiune de natură medicală – precum tendinita – tendonul de obicei se rupe în porțiunea centrală.
3. Ruptura de tendon rotulian: cauze
Traumatismul
Prima cauză este traumatismul. Pentru ca ruptura de tendon patelar să apară, este necesara o forță traumatică foarte mare.
Traumatismul direct. Impactul direct în partea anterioară a genunchiului este o cauza frecventă de ruptura de tendon patelar. Tăieturile sunt de asemenea asociate cu acest tip de leziune.
Salturile. Tendonul patelar se rupe de obicei în urma unei suprasolicitări cu genunchiul în flexie, ca într-o aterizare din săritură.
Slăbirea tendonului
Un tendon slăbit se rupe mai ușor. Exista câteva situații în care tendonul este slăbit:
Tendinita. În inflamația tendonului rotulian, numita tendinită rotuliană, slăbește tendonul. Poate de asemenea să producă leziuni structurale mici. Tendinita rotuliană este mai frecventă la cei care aleargă sau practică sporturi ce implică salturi.
Bolile cronice. Tendoanele slăbite pot fi de asemenea cauza unor boli care întrerup aportul sangvin. Astfel de boli cronice sunt: insuficiența renală cronică, condiții asociate cu dializa renală, hiperparatiroidismul, guta, leucemia, artrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic, diabetul zaharat, infecția, bolile metabolice.
Utilizarea steroizilor a fost, de asemenea, asociată cu slăbirea tendoanelor.
Cauza chirurgicală
Da, există chiar și o astfel de cauză. De pildă, intervențiile chirurgicale anterioare în vecinătatea tendonului, precum artroplastia totală de genunchi sau reconstrucția de ligament încrucișat, reprezintă factori de risc pentru ruptura de tendon rotulian.
4. Simptome
Când un tendon rotulian se rupe, apare frecvent un zgomot și o senzație de smulgere. Apoi apare durerea și inflamația. Simptomele adiționale includ:
- incizura la polul inferior al rotulei, de unde tendonul s-a rupt
- denivelarea regiunii
- limitarea mișcării
- rotula își poate modifica poziția
- incapacitatea de a face extensia gambei
- dificultatea de a merge
5. Tratament
Daca ați fost diagnosticat cu ruptura de tendon, trebuie să consultați un ortoped pentru tratament.
Tipul de tratament ales depinde de câteva aspecte:
- Tipul și dimensiunea rupturii
- Nivelul de activitate
- Vârsta
Tratamentul conservator pentru ruptura de tendon rotulian
Cele mai multe rupturi mici, parțiale, răspund bine la tratamentul conservator.
Imobilizarea. Medicul vă poate recomanda purtarea unei orteze sau a unui aparat gipsat. În felul acesta genunchiul rămâne în extensie și tendonul se poate vindeca. Cel mai probabil veți purta cârje pentru a evita încărcarea piciorului afectat. Imobilizarea poate dura între 3 și 6 săptămâni.
Fizioterapia. Odată dispărute durerea și inflamația, poate fi începută fizioterapia. Exercițiile specifice pot restabili forța și gradul de mișcare.
Exercițiile vor fi adăugate treptat. Exercițiile de ridicare cu piciorul în extensie pentru întărirea cvadricepsului sunt în centrul planului fizioterapeutic. Pe măsură ce timpul trece, medicul va debloca orteza.
Tot medicul ortoped este cel care vă va explica când este momentul oportun să reluați activitățile sportive.
Tratamentul chirurgical pentru ruptura de tendon rotulian
Așa cum spuneam mai sus, majoritatea pacienților necesită tratament chirurgical pentru redobândirea funcției membrului pelvin. Repararea chirurgicală presupune reinserția tendonului rupt la polul inferior al rotulei. Pacienții care necesită operație sunt mai bine tratați dacă se intervine la scurt timp după producerea leziunii. Repararea timpurie previne cicatrizarea și întărirea tendonului într-o poziție vicioasă.
Reatașarea tendonului presupune trecerea firelor de sutura prin tendon și prin tunelele transosoase din rotulă. Firele sunt legate la polul superior al rotulei. Tendonul trebuie suturat în tensiune adecvată, iar poziția rotulei trebuie să fie anatomică.
Pentru reinserția tendonului se mai folosesc și ancore de sutură care sunt introduse în rotulă, la nivelul polului inferior. Utilizarea ancorelor elimină sutura transosoasă.
Altă variantă de reparare a tendonului rotulian presupune utilizarea unei grefe pentru reconstrucție. Totuși, majoritatea reinserțiilor de tendon rotulian se fac prin sutura transosoasă.