Mirela Ion

Ruptura de menisc este un diagnostic pe care îl mai auzisem şi nu-mi spunea mare lucru, “ei, o chestie pe care o păţesc fotbaliştii”. Asta până am păţit-o eu, departe de a face parte din această categorie. Dureros, cu impact direct asupra activităţilor celor mai banale, ireversibil de la sine (oricât am sperat, în necunoştinţă de cauză cum eram).
Marele meu noroc a fost însă întâlnirea cu doctorul Ştefănescu. De cum m-a consultat şi a văzut rezultatul RMN, am înţeles că intervenţia trebuie făcută urgent, iar domnul doctor a făcut să fie posibil acest lucru.
Se spune că medicii chirurgi sunt duri în relaţia cu pacientul. Nimic mai fals în cazul doctorului Ştefănescu: mi-a spus clipă de clipă, inclusiv în timpul operaţiei efectuate cu mare precizie, ce anume mi se întâmplă, la ce simptome să mă aştept postoperator, a avut grijă să mă îndrume pas cu pas şi la figurat dar şi la propriu 🙂 Mai mult, având un pacient nu foarte ascultător în mine, a ştiut să mă convingă şi să mă trateze în perioada de recuperare care astfel a fost mai scurtă, cu o grijă pe care recunosc că nu am mai întâlnit-o la alţi medici chirurgi.
Din păcate, deşi nu intenţionăm să ajungem în situaţii critice care necesită intervenţii chirurgicale ortopedice, ni se întâmplă. Vestea bună este că dacă ajungeţi într-o asemenea situaţie, există doctorul Ştefănescu. Aşa cum l-am recomandat tuturor prietenilor mei, îl recomand oricui. Vă va ajuta să vă depăşiţi problema cu maxim profesionalism şi susţinere. În plus, veţi cunoaşte un chirurg şi un om deosebit.


Gabriel Ștefănescu

Chirurg ortoped ultraspecializat în TRAUMATOLOGIE SPORTIVĂ cu peste 18 ani de experiență

Pentru stabilirea unui diagnostic corect și la timp, programați-vă la o consultație ortopedică.